Integrarea în societate a persoanelor defavorizate
Psiholog specialist Gina NEAMŢU, Fundaţia Prison Fellowship România, Cluj-Napoca
Prezentarea se referă la problemele identificate la nivelul persoanelor defavorizate – adulţi si copii – care au beneficiat de serviciile de asistenţă socială acordate de Fundaţia Prison Fellowship Romania.
Fundaţia a fost înfiinţată pentru a veni in sprijinul: 1) persoanelor aflate anterior in detenţie şi aflate sub supraveghere în libertate, persoanelor fără adăpost, aceştia întâmpinând dificultăţi în integrarea socială ca urmare a stigmei privării de libertate care face dificilă inter-relaţionarea cu ceilalţi membrii ai societăţii, lipsei proiecţiei de viitor, discriminare şi inegalitate pe piaţa muncii (angajatorii având reticenţă în a angaja persoane din grupuri vulnerabile) şi 2) in sprijinul copiilor cu risc social (proveniţi din familii dezorganizate, monoparentale cu situaţie socio-economică precară, familii ai căror membri au fost privaţi de libertate, astfel copiii ajungând să fie separaţi de aceştia, cu riscul de a trăi în stradă, de a vagabonda şi de a periclita situaţia şcolară).
Prezentarea se va focaliza pe rezultatele proiectelor desfăşurate în fundaţie, pe date, privind relevanţa sprijinului social în procesul de integrare socio-profesională, a intervenţiei timpurii şi a strategiilor eficiente pentru persoanele defavorizate şi pe rezultatele unor studii, respectiv a intervenţiilor terapeutice in reducerea problemelor comportamentale prin folosirea poveştilor raţionale pentru copii şi adolescenţi.
Concluziile vor evidenţia cauze posibile care pot să crească sau să scadă posibilităţile de integrare socială a persoanelor defavorizate şi modalităţile de intervenţie.
|