Atelierul
Atelier de filosofie și antropologie medicală
DESPRE NOIDESPRE NOI
Despre noi




Atelierul este un cadru informal de discuţii multi - şi transdiciplinare, focalizate pe chestiuni considerate ca aparţinând în mod preponderent artei şi ştiinţei medicale, dar care, de fapt, se află la graniţele şi la confluenţa diferitelor specialităţi ce studiază omul (filosofia, psihologia, sociologia, literatura, antropologia, istoria, dreptul, teologia etc.). Şi care sunt rareori – sau cu prea multă precauţie – abordate în acest fel. De aceea capătă aici un orizont mult mai larg, diversificat şi, poate, chiar mai propriu.
.


Scurt istoric

Fără a se desprinde de scopul și misiunea sa Atelierul de filosofie și antropologie medicală continuă activitatea Atelierului Philobiblon Medica care a debutat in octombrie 2009 în spațiile puse la dispoziție de Biblioteca UMF Cluj-Napoca, iar ulterior în cele ale Bibliotecii Centrale Universitare ”Lucian Blaga” Cluj -Napoca.


Din martie 2011 cadrul de discuții pe teme medicale și-a schimbat denumirea într-una mai potrivită pentru sensul său, adică Atelierul de Filosofie și Antropologie Medicală și o dată cu aceasta și locația de desfășurare, întâlnirile fiind găzduite de Biblioteca Clinicii Medicale II.


Schița întâlnirilor desfășurate în perioada octombrie 2009 - martie 2011 poate fi consultată pe site-ul Philobiblon Medica!



Arhiva Atelierului Philobiblon Medica










Theme created by Free-Source.net