|
Corpul transplantat – Probleme etice
Lector Univ. Dr. Mihaela FRUNZĂ
UBB- Facultatea de Filosofie
Corpul constituie o temă privilegiată pentru medicina contemporană. Bandajat, incizat, amputat, conectat, transplantat, vaccinat, înregistrat – toate intervenţiile mai mult sau mai puţin brutale pe care acesta le suportă în timpul procedurilor medicale îl transformă dintr-un sine personal într-un instrument, accesoriu, înveliş, ansamblu de organe, pacient, client sau beneficiar al unui sistem medical. Medicalizarea vieţii şi controlul tot mai accentuat pe care medicina şi industriile sale conexe – farmaceutică, dietetică, de întreţinere corporală – le joacă în viaţa de fiecare zi capătă reverberaţii noi atunci când sînt gândite în corelaţie cu un corp viu şi nu cu abstracţiunea statistică denumită „beneficiarul serviciilor de sănătate”.
Transplantul de organe reprezintă, pe lângă promisiunea salvării unor vieţi, o provocare continuă la adresa intuiţiei comune pe care o avem faţă de propria noastră corporalitate. „Corpul meu”, această instanţă neproblematică pe care o purtăm după noi de-a lungul vieţii se înstrăinează de noi înşine şi sfârşeşte prin a fi un altul decât noi, rămânând însă un „acelaşi”, un „altul acelaşi” profund legat şi profund separat.
Am ales să analizăm metamorfozele pe care actul transplantării le produce corpului, mai bine zis corpurilor: corpului din care provin organele (care, după caz, poate fi viu sau mort), respectiv corpului /corpurilor în care ajung organele. Etica intervine în acest interval, încercând să ţină ritmul cu dezvoltările tehnologiei şi să justifice permisiunile, respectiv interdicţiile, încercând să construiască ierarhii şi să legitimeze proceduri.
|
CONTACT
Schiţa prezentării Atelierului din data de 11 mai 2011
