„Ne otrăvim singuri mâncarea" Perspective rurale transilvane asupra alimentaţiei sănătoase
Cercetător Princ. Dr. Elena BĂRBULESCU Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, Institutul „Arhiva de Folclor”; Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Prezentarea se referă la emergenţa unei noi conştiinţe cu privire la hrană în mediul rural transilvan. În România ultimilor douăzeci de ani schimbările de diferite naturi s-au succedat cu mare repeziciune şi au adus influenţe majore în alegerile alimentare. Dintre ele, poate cea mai importantă este puternica medicalizare a societăţii româneşti per ansamblul ei, dar şi efectele acesteia resimţite în mediul rural.
Prezentarea va face referire la naraţiunile culese de autoare în anii 2009 şi 2010 în special, în câteva dintre satele transilvănene din zonele de munte şi de deal. Naraţiunile reprezintă punctul de vedere al ruralilor atât în ce priveşte alimentele pe care le produc în propria gospodărie dar şi pe cele pe care le cumpără.
Ceea ce aduce sub lupa cercetătorului subiectul alimentaţiei în mediul rural contemporan este larga medicalizare a societăţii ce utilizează massmedia ca principalul canal de difuzare al perspectivelor medicale asupra alimentaţiei.
|